Lions Clubs International · District 124 România

← Înapoi la activitățile cluburilor

Lions Club Câmpulung Negru Vodă

Fond de carte în limba franceză la Biblioteca Universitară din Pitești

Share

Clubul
Lions Club Câmpulung Negru Vodă
Data de început
17 mai 2018
Data de sfârșit
17 mai 2018
Tipul activității
Donație
Cauza
—
Moneda
—
Fonduri donate
—
Beneficiarul acțiunii
—

Descrierea activității

Lions Club Câmpulung „Negru Vodă”, în parteneriat cu Lions Club D103SW din Franța și cu Universitatea din Pitești, a inaugurat pe 17 mai 2018 un nou fond de carte în limba franceză în cadrul Bibliotecii Universitare Pitești.

Celor peste 270.000 de volume ale bibliotecii li s-au adăugat aproape 3.000 de cărți în limba franceză, mai ales beletristică și psihologie, donate de Lions Club 103 Franța prin efortul prietenilor Marc și Martine Melguene. La inaugurare au participat rectorul Dumitru Chirleșan, VG2 al Districtului 124 România Dan Șain, președintele clubului Cătălin Stăniloiu și alți membri ai clubului.

În același weekend au fost deschise încă două puncte, la Ploiești și Constanța, astfel încât cele 9.000 de volume aduse au ridicat la 45 numărul centrelor BMF (Biblioteca Mediatecă Francofonă) din România.

Imagini

Activitate preluată dintr-o postare a clubului pe Facebook (F-00079).

Alte activități recente