Lions Clubs International · District 124 România

← Înapoi la activitățile cluburilor

Lions Club Câmpulung Negru Vodă

Balul de Cristal, ediția a 14-a

Share

Clubul
Lions Club Câmpulung Negru Vodă
Data de început
15 decembrie 2018
Data de sfârșit
15 decembrie 2018
Tipul activității
Strângere de fonduri
Cauza
Humanitarian
Moneda
—
Fonduri donate
—
Beneficiarul acțiunii
—

Descrierea activității

Sâmbătă, 15 decembrie 2018, Lions Club Câmpulung „Negru Vodă” și clubul LEO au organizat a 14-a ediție a tradiționalului Bal de Cristal, în sala mare a Primăriei. În premieră, acțiunea de caritate a fost organizată în colaborare cu Asociația „Club 41” Câmpulung, condusă de Mihai Picu.

Alături de membrii celor două organizații, de invitați și prieteni, au fost prezenți primarul Liviu Târoiu, alți reprezentanți ai administrației locale, președintele de zonă Cătălin Stăniloiu, Doina Turcitu, președintele LC Craiova „Cetatea Băniei”, PDG Istvan David și prim-viceguvernatorul Dan Șain.

Președintele clubului, Carmen-Victoria Bârloiu, a amintit că reînființarea clubului LEO a fost provocarea personală a mandatului său: „Leolution” a fost chartat oficial în august 2018. Un alt obiectiv a fost deschiderea spre colaborarea cu organizații de voluntariat din zona Muscelului, prin parteneriatul cu Club 41.

Suma de aproape 10.000 de lei, strânsă din biletele de tombolă, donații și licitația obiectelor oferite de membrii cluburilor, va fi direcționată către reconstrucția și dotarea casei domnului N. M., în vârstă de 83 de ani, din Dâmbovicioara, a cărui casă a ars din temelie cu o lună înainte, către sprijinirea celor peste 40 de persoane nevoiașe arondate Cantinei săracilor din Câmpulung și către alte proiecte ale clubului: tabăra de matematică, acțiunile împotriva diabetului, screeningurile oftalmologice și bursele pentru tineri talentați.

Imagini

Activitate preluată dintr-o postare a clubului pe Facebook (F-00091).

Alte activități recente