← Înapoi la activitățile cluburilor
Tabăra de informatică a județului Hunedoara
- Clubul
- Lions Club Orăștie Palia
- Data de început
- 22 iulie 2026
- Data de sfârșit
- 22 iulie 2026
- Tipul activității
- Proiect de serviciu
- Cauza
- Tineret
- Moneda
- RON
- Fonduri donate
- 30.000
- Beneficiarul acțiunii
- 11 elevi
Descrierea activității
Pe 22 iulie 2026 a început cea de-a treia ediție a Taberei de Informatică a Județului Hunedoara, proiect susținut de Lions Club Orăștie Palia. Timp de 8 zile, la Pensiunea Lupul Dacic din Costești, elevii clasați pe primele trei locuri la Olimpiada Județeană de Informatică au beneficiat gratuit de o experiență de învățare, inspirație și prietenie.
Inițiativa aparține tânărului Bogdan Ioan Popa, absolvent al Facultății de Matematică-Informatică a Universității din București, iar resursele necesare au fost asigurate de sponsori, cu sprijinul clubului. Sponsorul principal a fost Uniunea Profesorilor de Informatică din România, alături de IBM Romania, SC Elysian Software SRL, SC Activitatea Goscom SA, SC Marc Holding SRL, SC RDS Translemn SRL, SC Euroterm Company SRL, SC First Class SRL, Iulia Popescu, Vasile Chindriș și Claudiu Tălmaciu. Partener al taberei a fost Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, reprezentat la deschiderea oficială de inspectorul prof. Camelia Berceanu.
În urma concursurilor organizate în tabără, Premiul I a fost obținut de Andrei Ioan Popovici, clasa a X-a, Colegiul Național „Aurel Vlaicu” Orăștie, Premiul al II-lea de Raul Kerekeș, clasa a X-a, de la același colegiu, iar Premiul al III-lea de Dragoș Vesa, clasa a VIII-a, Liceul Energetic Deva. Mentorii taberei au fost Bogdan Ioan Popa, Livia Măgureanu și Daniel Gheorghe.
Mariana Sican, de la Fast Food Bob, a adus într-o seară burgeri pentru copii, iar Lăcrămioara Meche a oferit tortul care a marcat finalul taberei.
Imagini
Activitate raportată de club în MyLCI (SA-09889264).