← Înapoi la activitățile cluburilor
U3A Lions Bistrița: „A treia tinerețe”, cu lect. univ. dr. Horea Ștefănescu
- Clubul
- Lions Club Bistrița
- Data de început
- 8 octombrie 2026
- Data de sfârșit
- 8 octombrie 2026
- Tipul activității
- Proiect de serviciu
- Cauza
- Alte servicii umanitare
- Moneda
- —
- Fonduri donate
- —
- Beneficiarul acțiunii
- —
Descrierea activității
„Universitatea Vârstei a Treia” este un proiect de succes al Lions Club Bistrița. Joi, 8 octombrie 2026, de la ora 16:00, în Aula Magna a Extensiei Universitare UBB Bistrița, seniorii-studenți au participat la întâlnirea „A treia tinerețe”, al doilea curs al programului, sub tema „Mișcarea și cunoașterea nu au vârstă”. Au participat 66 de cursanți.
Programul a îmbinat stimularea intelectuală, mișcarea, echilibrul și expresia artistică prin șah, tai-chi, dans și poezie, domenii prezentate de persoane competente și pasionate: Paul Rusan, maestru FIDE, Doru Ene, Ana Schuster și Brumărel Ciutan.
Gazda întâlnirii a fost lect. univ. dr. Horea Ștefănescu, de la Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității Babeș-Bolyai, Extensia Bistrița. Invitata specială, Doina Petri, membră a clubului, pasionată de munte și de recorduri, le-a adus participanților un exemplu de perseverență și viață activă, sub semnul mesajului „Vârfurile nu au vârstă”.
Imagini
Activitate raportată de club în MyLCI (SA-10427246).